Povestea Bisericii Sfantul Nicolae Prăjescu din Suceava – O comoara ascunsa in inima orasului
In inima Sucevei, pe o strada linistita ce poarta numele voievodului Mihai Viteazul, se afla o bijuterie istorica prea putin cunoscuta de calatorii grabiti si de localnicii prinsi in tumultul vietii de zi cu zi. Este vorba despre Biserica Sfantul Nicolae – Prăjescu, un loc cu o incarcatura spirituala profunda si o poveste care se intinde pe mai bine de cinci veacuri.
Un colt de liniste cu radacini adanci
Nu e o biserica grandioasa, nu se inalta semeata precum marile catedrale. Si tocmai in aceasta modestie sta farmecul ei. A fost zidita nu pentru fala, ci pentru credinta. Prima marturie despre existenta acestei biserici vine din anul 1519, cand camarasul Mateias, fiul parcalabului Grumaz de la Cernauti, a donat un Tetraevanghel locasului de cult. Era o perioada in care Suceava inflorea ca important centru politic si religios, iar bisericile se construiau nu doar din caramida si piatra, ci si din dorinta de a lasa ceva vesnic in urma.
In forma sa actuala, biserica a fost ridicata in anul 1611, de catre vistiernicul Nicoara Prăjescu si sotia sa Maria. Nu era o lucrare oarecare, ci un gest de recunostinta si credinta, o ofranda in fata lui Dumnezeu.
Arhitectura care vorbeste in soapte
Biserica impresioneaza prin simplitatea sa. Are un plan dreptunghiular, cu absida altarului orientata spre rasarit si doua abside laterale discrete, sapate in grosimea zidurilor. Pridvorul este dominat de un turn-clopotnita, martor al stilului moldovenesc din secolul al XVII-lea. Pe fatadele exterioare, brieul de caramida in forma de „dinti de ferastrau” si randul de ocnite sub streasina sunt elemente arhitecturale care ii dau un aer aparte, parca vorbind in soapte despre vremuri demult apuse.
Interiorul poarta urmele timpului. Desi pictura este stearsa pe alocuri, iar lumina patrunde timid prin ferestrele mici, atmosfera de liniste si sacralitate te cuprinde instantaneu. Aici timpul incetineste, grijile se estompeaza, iar gandurile devin rugaciuni nerostite.
O necropola uitata
Sub pamantul care inconjoara biserica se afla urmele unui cimitir medieval. Sapaturile arheologice au scos la iveala morminte vechi, podoabe si monede datand din vremea lui Alexandru cel Bun. Aceasta necropola ne spune ca locul a fost sacru cu mult inainte de zidirea actualei biserici – o dovada a continuitatii credintei si a legaturii profunde dintre oameni si pamantul pe care traiesc.
Incercarile timpului
De-a lungul secolelor, Biserica Sfantul Nicolae Prăjescu a trecut prin mai multe etape de restaurare. In 1768, in 1895 si intre 1974 si 1980, diferite lucrari de consolidare si reabilitare au fost realizate pentru a o pastra in picioare. In ciuda acestor eforturi, astazi biserica se confrunta cu probleme de conservare: ferestre sparte, pictura afectata de umezeala si o instalatie de incalzire invechita.
Cu toate acestea, locasul nu si-a pierdut sufletul. Comunitatea locala inca vine aici, fie pentru slujbe, fie pentru a aprinde o lumanare in tacere. Cei care ii trec pragul simt ca au intrat intr-un spatiu special, in care istoria si credinta convietuiesc in armonie.
O comoara care merita iubita
Biserica Sfantul Nicolae Prăjescu nu e doar o cladire veche. Este o parte din sufletul Sucevei. E locul unde generatii intregi s-au rugat, au plans, s-au botezat si s-au cununat. Un spatiu sacru care are nevoie de grija si de recunoastere. Este inclusa pe lista monumentelor istorice din judetul Suceava, dar are nevoie de mai mult decat un cod in arhiva Ministerului Culturii – are nevoie de atentie, restaurare si promovare.
Poate ca nu are turle aurite sau fresce stralucitoare. Dar are ceea ce multe locasuri moderne nu mai au: poveste. Iar povestile nu mor daca sunt rostite mai departe.