Razboiul: rana care nu se inchide, rana care transforma.

Am sa incep printr-o scurta explicatie a imaginii rprezentative a acestui articol. Este o imagine facuta in Serbia anului 2017 o vizita memorabila alaturi de Radu Zarnescu la Bela Palanka. Nu doresc sub nicio forma sa identific Serbia sau poporul sarb cu aceasta imagine ci doar sa exmplific subtilele transformari pe care conflictul le aduce in mentalul colectiv.

Si sa condamn agresiunea oriunde ar fi ea, ca principiu. Am fost impreuna cu oameni minunati, am intalnit oameni calzi, extraordinari, am participat la evenimente intre sute si sute de oameni, am mancat, am petrecut cu slivovika in sticle brodate cu macrame, am ras o noapte intreaga impreuna cu oameni cu care nu puteam schimba mai mult de trei cuvinte in sarba si am plecat cu amintiri extraordinare.

In acelasi timp insa am plecat avand in suflet si acea strangere de inima a celor petrecute acolo nu cu mult timp in urma si a traumelor ce brazdeaza chipurile si sufletele oamenilor.

Inceputul sfarsitului: Cand incepe razboiul, se termina omul vechi

Razboiul nu anunta. Nu cere voie. Nu se strecoara. El intra brutal in vietile oamenilor si arunca totul in aer: vise, planuri, iubire, sens. Se aude o explozie si din acel moment, nimic nu mai e la fel. Nici lumea. Nici tu.

In primele clipe, apare negarea. “Nu se poate intampla aici.” Apoi vine panica. Apoi golul. Si apoi incepe transformarea: lenta, inevitabila, brutala. Razboiul schimba tot – in exterior, dar mai ales in interiorul mintii umane.

In locul viselor apar scenarii de supravietuire. In locul planurilor de viitor apare dorinta de a mai prinde o zi. In locul discutiei despre sens, ramane o liniste apasatoare. Razboiul scoate la suprafata instinctul si ingroapa speranta.

Cum modeleaza razboiul psihologia colectiva

Oamenii nu mai gandesc la fel. Frica devine limba comuna. Instinctul inlocuieste gandirea critica. Oamenii invata sa se miste rapid, sa nu se ataseze, sa nu creada in nimic care nu se poate impacheta intr-o valiza.

Empatia este prima victima nevazuta. Devii imun la suferinta altora pentru a-ti putea duce propria durere. Incerci sa nu simti. Sa devii o carcasa. Sa functionezi.

Acest tip de functionare pe pilot automat schimba profund mentalitatea. Valorile traditionale – educatia, moralitatea, loialitatea – sunt inlocuite cu pragmatism rece: cine poate, fuge. Cine nu, se ascunde. Cine nu are pe nimeni, dispare.

Trauma razboiului: o rana care nu se inchide

Trauma razboiului nu trece odata cu incetarea focurilor. Ea se agata de generatii. O mama care si-a pierdut copilul nu mai iubeste viata. Un copil crescut in buncar nu mai crede in oameni. Un soldat intors de pe front nu mai apartine lumii pe care a lasat-o.

Trauma creeaza o mentalitate de tip “niciodata nu esti in siguranta”. Omul incepe sa interpreteze lumea prin filtrul amenintarii constante. Zgomotul unei masini il sperie. O bataie in usa devine un potential pericol. Un drum necunoscut devine o capcana.

Societatea, in ansamblu, dezvolta o forma de paranoia colectiva. Increderea se topeste. Ideea de comunitate dispare. Si in locul ei se instaleaza un individualism dur, crud, cinic.

Schimbarea rolurilor: cine devine stalp, cine cade

In razboi, femeia devine coloana vertebrala a familiei si a comunitatii. Ea nu mai are luxul sa fie vulnerabila. Devine strateg, paznic, brancardier, psiholog si mama in acelasi timp.

Copiii cresc in teroare. Nu invata alfabetul, ci cum sa taca. Nu invata poezii, ci cum sa se ascunda. Nu mai viseaza. Nu mai au copilarie.

Barbatii, prinsi intre obligatia de a lupta si teroarea de a pierde totul, devin straini emotionali. Nu mai vorbesc. Nu mai plang. Si, uneori, nu se mai intorc. Nici fizic, nici sufleteste.

Moartea simbolurilor si reconstruirea din ruine

Razboiul distruge si simbolic. Distruge statui, biserici, scoli – dar mai ales ideea de stabilitate. Ce era “normal” devine un lux nostalgic. Ce era “acasa” devine un vis imposibil.

Dupa razboi, oamenii trebuie sa reconstruiasca nu doar cladiri, ci sensuri. Nu doar drumuri, ci relatii. Dar increderea nu se ridica usor. Mentalitatea de dupa conflict e bantuita de intrebarea: “Cine ne-a tradat?”

Se cauta vinovati. Se rescriu povesti. Se reconstruieste identitatea colectiva. Dar nu mai e cum era. Si nici nu va mai fi.

Razboiul lasa in urma o generatie de orfani emotionali

Oamenii care trec prin razboi nu revin niciodata complet. Ei zambesc altfel. Se bucura prudent. Dorm usor si se trezesc greu.

Aceasta generatie devine parinte pentru urmatoarea, iar frica se transmite subtil: prin sfaturi, prin tacerile prea lungi, prin avertismentele absente. Se nasc copii care nu stiu de ce tremura cand aud artificii. Dar simt ca nu e bine.

Aceasta este mostenirea razboiului: o mentalitate de aparare perpetua. Un om care se asteapta mereu la ce e mai rau. Si se bucura in soapta de ce e bun.

Nu razboiul ucide umanitatea, ci uitarea

Razboiul distruge. Rupe. Frange. Dar uneori, paradoxal, uneste. Oamenii raniti gasesc refugiu unii in altii. Durerea comuna devine ciment pentru solidaritate.

Mentalitatea colectiva se schimba. Nu mai e naiva. Devine lucida. Uneori dura. Dar capabila sa recunoasca ce conteaza cu adevarat: viata. demnitatea. adevarul.

Razboiul este, in esenta, o oglinda cruda. Iti arata cine esti cand nu mai ai nimic. Si cine poti deveni cand incepi din ruine.

Dar daca uitam, repetam. Iar uitarea e cel mai mare lux pe care o societate post-razboi nu si-l poate permite.

Asa ca, dragi prieteni, sa avem grija cum cantarim prezentul caci acesta ne va transforma viitorul, sa ocolim minciuna si sa nu cadem in capcanele profetilor de carton si a salvatorilor despre care doar bunicii nostri, apusi deja, o parte din ei parasiti si uitati, ne povesteau cu atat amar.

Noi, cei ce nu am trait acele vremuri, putem inca sa ne informam, sa cautam si identificam singurul adevar, nu acela livrat cu indarjire si insistenta,  impachetat cu nostalgie si regetele trecerii timpului in baloane de sapun digitale si opace, ci acela ascuns printre rafturile bibliotecilor in pagini vechi nedeschise inca de mai noile generatii. Si mai putem sa identificam ceva, cine sunt agresorii si cine sunt eliberatorii, caci de multe ori cel putin in istoria noastra, vorbele si faptele au fost doua lucruri cu adevarat diferite.

Si daca, veti avea curiozitatea puteti viziona si un teaser realizat de noi impreuna cu D-na Regizor Camelia Moise, in avanpremiera unui film realizat in aceeasi formula in website-ul nostru www.pixelbakers.ro/